Convingerile cultului adventist privind impinirea smnelor profetice referitoare la a doua venire a Domnului.

Convinsi in totalitate ca anul 1844 a fost hotarat pentru venirea Domnului, ei sustin ca profetiile biblice s-au implinit atunci. Intrebati ce semne se vor arata la a doua venire daca cele anuntate s-au implinit atunci, ei nu pot da un raspuns clar. Implinirea semnelor anuntate de Iisus pentru sfarsitur veacurilor au fost si sunt descrise amanuntit in cartile de propaganda adventista. Toate acestea erau descrise cu lux de amanunt pentru a convinge ca anul 1843 apoi1844 este anul venirii Domnului.

Descrierea trebuia sa convinga pe cititori ca s-a implinit proorocirea lui Daniel si sa se pregateasca de sfarsitul veacurilor. Pornindu-se de la discutia dintre Iisus si ucenici se face o analiza a textului din Evanghelia dupa Matei , capitolul 24, si se ajunge la concluzia ca s-a implinit semnul vestirii evangheliei la toate popoarele.”Proorocia lui Iisus ne arata destul de clar timpul cand trebuia sa aiba loc primul semn din cele amintite de el, intunecarea soarelul si a lunei, anume, indata dupa suferinta acelor zile, insa, “marele cutremur” vazut de Ioan trebuia sa aiba loc inainte de semnele din cer.

Prin reformatiunea din secolul al 16 lea s-a scurtat timpul suferintelor, cateva tari insa, s-au inchis ne mai admitand lucrarea producatoare de libertatea Cuvantului lui Dumnezeu si in locurile acelea persecutia a mai continuat. La sfarsitul secolului 17, la anul 1685, in Franta, s-a revocat edictul de la Nantes care garanta libertatea si persecutia a continuat si mai inainte. Biserica a fost iarasi alungata in pustie. Kurtz spune urmatoarele cuvinte: in Franta persecutiile contra Hughenotilor au continuat. Numai cu primejdia vietii puteau ingrijitorii lor spirituali sa-si indeplineasca datoriile lor. Pe vremea aceea s-a pornit si in Austria o persecutie contra fratilor Moravi si multi din cei persecutati au gasit adapost in Saxonia.”[1]

Aceasta dovedire a prigoanei suferite de adventisti vrea sa arate ca se implinesc proorociile din apocalipsa, unde Satana persecuta poporul ales.

Constatam ca se face o legatura intre capitolul 24 din Evanghelia dupa Matei si capitolele din Apocalipsa care evoca evenimentele de la sfarsitul veacurilor.

Semnele sunt luate pe rand si analizate pentru o mai buna exemplificare. Primul este cutremurul anuntat in versetul 12 din Apocalipsa, capitolul 6. Adventistii au facut o analiza fortata a semnelor anuntate de Matei si le-a plasat in timp pentru a le iesi calculele dorite sa anunte ziua cea mare.Iata cum cutremurul din 1755 de la Lisabona devine semnul determinant ai venirii Domnului. Se face apel la declaratiile scrise ale diverselor persoane care au comentat evenimentul pentru a demonstra ca a fost un adevarat semn asa cum il anuntase Iisus Hristos, si nu un cutremur obisnuit ca cele de inainte sau cele ce aveau sa urmeze.

“Primul din seria de semne prezentate de Domnul ca aratand apropierea sfarsitului este descris in felul urmator in Apocalipsa: “Am vazut cand s-a desfacut al saselea sigiliu si iata ca s-a facut un mare cutremur pe pamant.” (Apocalipsa 6,12.) Versetele imediat inaintea acestuia descriu persecutia sfintilor lui Dumnezeu si timpul protestului si al reformei prin care zilele incercarii urmau sa fie scurtate. Atunci a avut loc primul dintre semnele amintite. Acesta corespunde intru totul celor spuse de Domnul, ca in data dupa trecerea acelor zile de persecutie urma sa se arate semnele venirii Domnului. Curand, dupa ce au incetat persecutiile a avut loc cutremurul de la Lisabona, cum este numit in general desi s-a intins mult peste hotarele Portugaliei. Este Foarte interesant ca ei extend perioada persecutiilor pana in secolul 17 cand trebuia potrivit interpretarii lor sa aiba loc cea de-a doua venire a Domnului.

In alte lucrari am gasit afirmatii ca persecutiile inca nu s-au terminat si ca ultima va fi cea a “ impunerii decretului dominica” De acest pretext se foloseau indeosebi cei din tarile comuniste spunand ca aceasta va fi ultima persecutie inainte de venirea Domnului.. Filosoful Kant asa de cunoscut in toata lumea zicea ca istoria nu ne mai poate oferi un alt exemplu ca acesta de zguduire a tuturor apelor si a unei mari parti din uscat, zguduire simtita asa de repede de o mare parte a pamantului. (...) Acest mare cutremur a pus lumea pe ganduri si multi credeau ca a venit ziua judecatii de apoi. (...) Asupra intinderii cutremurului din Lisabona, un scriitor din timpul acela zice ca zguduirile au fost simtite in Suedia, in Africa, in Finlanda si in Indiile Olandeze, adica in Sumatra si Iava.”[2]

Asa se ajunge la concluzia ca acest cutremur a fost un semn al venirii Domnului, chiar daca inainte sau dupa au fost cutremure mai mari sau mai mici. Urmatorul semn analizat de ei este intunecarea soarelui si a luni din 1780 si 1783. Este vorba, bine inteles, de eclipsele de soare si de luna din acesti ani. Pornindu-se de la textul din Apocalipsa 6,12 , corelat cu Evanghelia dupa Matei, vrea sa se lase impresia ca acestea n-au fost eclipse obisnuite, ci au fost un semn special trimis de Dumnezeu.

“Potrivit cu cele aratate in lantul profetic, dupa cutremurul cel mare din 1755 din Europa, un alt semn s-a aratat, mai intai in America, iar dupa trei ani in Europa, dovedind ca sfarsitul este aproape. A fost minunata intunecare a soarelui care a avut loc exact la timpul prezis, adica indata dupa acele zile de stramtoare, sau cum zice Marcu, “in zilele acelea dupa stramtoarea aceea”. Intunecarea soarelui a avut loc in America la 19 mai 1780; in noaptea urmatoare nici luna n-a dat lumina. In Europa s-a repetat aceasta aparitie, desi nu in aceeasi masura, la 24 mai 1783. Oricare ar fi explicatiile pe care cineva ar vrea sa le dea fenomenului in sine, lucrurile sunt de asa natura incat se poate vedea ca semnul a aparut in timpul aratat in profetie. (...) Ziua intunecata 19 mai 1780 – numita astfel din cauza unei intunecimi vrednice de luat in seama, care s-a intins asupra intregii Anglia Noua (...) intunecarea a inceput la ora 10 dimineata si a tinut pana la miezul noptii urmatoare, fiind totusi deosebire de intensitate si durata in diferite locuri.(...) Adevarata cauza a acestui fenomen este necunoscuta.”[3]

Citand mai multe impresi din perioada respectiva, dar si fara o explicatie stintifica a modului de desfasurare a eclipselor se dovedeste ca acest fenomen a fost un semn al lui Dumnezeu. Marturiile celor care au asistat la eveniment vin sa intareasca aceasta, dar nimeni nu incearca sa dea o explicatie stintifica.

Luandu-se ca reper versetele 12 din Apocalipsa, capitolul 6 si 29 din Matei, capitolul 24, acest eveniment devine definitoriu prin amplitudinea pe care o are ca o implinire a profetiei.

“Aproximativ la ora 11 s-a facut un intuneric, care ne-a atras atentia si ne-a determinat sa facem observatii. Dupa o ora, fiind intr-o camera cu trei ferestre, fiecare cu 24 de ochiuri, privind toate spre miaza zi, rasarit, si fiind toate deschise nu puteam citi nici literele cele mai mari de tipar. Pe la ora 12 o lumanare asezata pe fereastra inca deschisa producea o umbra tot asa de puternica pe perete, incat se putea copia un profil tot asa de bine ca si noaptea. Pe la ora 1 pieri si ultima pata de lumina ce se vazuse pana atunci spre rasarit si inturnericul ajunse gradul cel mai mare .Pe la ora 2 am luat masa;aveam ferestrele deschise si pe masa doua lumanari aprinse.(...) Cam pe la ora trei lumina incepu sa creasca spre asfintit, norii se miscau mai repede si s-au colorat mai lucitor si mai rosu ca alta data. Cam pe la patru ore si jumatate, cerul nostru care traise pe neasteptate o noapte la un loc, se desfacu.”[4]

Marturisirile celor care au asistat la eveniment vin sa intareasca convingerea celor neavizati ca este vorba despre un semn de la Dumnezeu, fara sa se faca explicarea stiintifica a fenomenului.

“Prezidentul Tim de la scoala superioara din Yale si el contemporan cu acest eveniment ne-a lasat descrierea unei din faptele istorice ale acelei zile: corpul legislativ din Conneticut era pe atunci in sesiune la Hartford. Oamenii erau convinsi ca a sosit ziua judecatii. Camera si-a ridicat sedintele, fiindca nu mai putea sa lucreze. S-a facut propunerea ca si senatul sa-si amane sedintele. (...) Cand insa colonelul Davenport a fost rugat sa-si dea parerea el a spus: sunt contra suspendarii sedintelor (...) cer sa se aduca lumanari.”[5]

In nici una din afirmatile timpului nu se face referire la fenomenul eclipselor, cu toate ca acestea erau consemnate inca din secolele anterioare.

In seria acestor semne prin care adventistii erau siguri ca se anunta sfarsitul lumii se inscrie si fenomenul natural din 1833 pe care l-au consemnat contemporanii

Caderea stelelor, un eveniment deosebit pentru sfarsitul veacului al 18 lea avea sa ii surprinda pe multi necunoscatori ai astronomiei, considerand aceasta un semn al sfarsitului lumii.

“In vremea aceea, aparu in cer un semn mare care si el era prezis in cuvantul profetic. Despre semnul care trebuia sa urmeze intunecarii soarelui si a lunii, profetia lui Hristos spune: stelele vor cadea din cer (Matei 24,29). La 13 noiembrie 1833 a avut loc minunatul fenomen ceresc al caderii stelelor, inregistrat de catre oamenii de stiinta ca drept cel mai remarcabil fenomen din istoria astronomia lumii acesteia. Aratari meteoritice si roiuri de stele cazatoare s-au mai observat de mai multe ori in cursul veacurilor; dar marea ploaie de stele care a avut loc chiar in ordinea si timpul indicat de profetie , in 1833, adica dupa minunata intunecare de soare, constituie cea mai sublima aratare cereasca, impletit intotul cele spuse in Apocalipsa unde spune ca stelele cerului vor cadea pe pamant.”[6]

Descrierea amanuntita a evenimentului, data fara o explicare a fenomenului si fara o comparatie cu celalalte astfel de fenomene face pe oricine sa creada ca este un semn de la Dumnezeu. Bineinteles ca nu era prima cadere masiva de stele, si nici ultima. Pentru a-si intari convingerea ca aceasta cadere de stele este un semn Dumnezeiesc se da exemplul si cel similar din 1799, adica cu 34 de ani inainte.Autorul cartii recunoaste ca astfel de fenomene au avut loc si in 1799, si in 1766 si spune ca se astepta ca si in anul 1866 sa aiba loc o repetare a fenomenului. Nu intelegen dece mai face referire la anul 1866 daca erau convinsi ca in 1843 avea sa fie sfarsitul lumii.

Evenimentul s-a repetat, dar pentru ei, singurul care este un semn de la Dumnezeu este cel din 1833,in ceilalti ani cazand mai putine stele.

Bineanteles ca se tine cont si de implinirea visului lui Nabucodonosor in care se vesteste disparitia imperiilor pamantesti inainte de venirea Domnului. . Asemenea comparaţiei cu potopul, chipul metalic din visul lui Nebucadneţar înfăţişează modul cataclismic în care Domnul Hristos va stabili Împărăţia slavei Sale .

. Nebucadneţar a văzut un chip mare, al cărui cap „era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pîntecele şi coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut. Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărîmat împreună, şi sau făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vîntul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pămîntul" (Dan. 2, 32-35).

Prin acest vis, Dumnezeu a făcut lui Nebucadneţar o expunere succintă a istoriei omenirii. Între vremea sa şi stabilirea Împărăţiei veşnice a DomnuluiHristos (piatra), patru principale împărăţii sau imperii şi apoi un conglomerat de naţiuni slabe şi puternice vor ocupa, în mod consecutiv, scena lumii.

Chiar din zilele Domnului Hristos, comentatorii au identificat imperiile ca fiind: Babilon (605-539 î. e. n. ), Medo-Persia (539-331 î. e. n. ), Grecia (331-168 î. e. n. ) şi Roma (168 î. e. n. - 476 e. n. ). 1 Aşa cum s-a profetizat, nici un alt imperiu n-a urmat Imperiului Roman. În timpul secolelor patru şi cinci ale erei noastre, acesta s-a sfărîmat într-un număr de regate mici, ce au devenit mai tîrziu naţiunile Europei. De-a lungul veacurilor, conducători puternici - Carol cel Mare, Carol al V-lea, Napoleon, Kaizerul Wilhelm şi Hitler - au încercat să stabilească un alt imperiu. Dar fiecare dintre ei a eşuat, exact aşa cum a spus profeţia: „Dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul" (Dan. 2, 43).

În final, visul se concentrează asupra unui apogeu dramatic: aşezarea Împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu. Piatra ce s-a dezlipit fără ajutorul vreunei mîini reprezintă Împărăţia slavei Domnului Hristos (Dan. 7, 14; Apoc. 11, 15), care va fi stabilită la a doua venire, fără vreun efort omenesc. Împărăţia lui Hristos nu va exista în acelaşi timp cu vreun alt imperiu omenesc. Cînd El era pe pămînt, în perioada dominaţiei Imperiului Roman, împărăţia pietrei ce va sfărîma toate naţiunile nu venise încă. Numai după faza picioarelor de lut şi de fier, perioada naţiunilor împărţite, ea va veni. Ea urmează a fi stabilită la a doua venire, cînd Domnul Hristos va despărţi pe cei neprihăniţi de cei nelegiuiţi (Mat. 25, 31-34).Cînd El va veni, această piatră sau împărăţie „va izbi picioarele de fier şi de lut, va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii" şi „nici urmă nu s-a mai găsit din ele" (Dan. 2, 34. 44. 35). În adevăr, a doua venire este un eveniment ce va zgudui lumea.

Interesant este ca din acest comentariu lipseste Imperiul Bizantin. Oare fiind suparati pe Constantin celMare, care a dat libertate crstinismului sa serbeze duminica,ca n-a fost adventist nu vor sa recunoasca si acest imeriu? De fapt nu le-ar mai iesi socoteala cu a doua venire rezultata conform urmatorului calcul :

Coroborarea acestor semne i-a facut pe adventisti sa stabileasca in mod cert ca a sosit ziua cea mare. Ei anunta aceasta cu toata convingerea, iar ca sa fie si mai bine intelesi dovedesc si cu un calcul aritmetic exactitatea celor propovaduite. Pornind de la profetia lui Daniel (Dan 8,13-u) se face un calcul care duce la anul 1843 ca an al celei de-a doua veniri a Domnului. Calculul este bine aranjat incat, chiar facandu-se greseli se ajunge la anul 1843. Iata acest calcul.

Pornindu-se de la profetia celor 2300 de ani din Daniel 8,14 se fac eforturi pentru ca sa se ajunga in anul 1844 cu evenimentele descrise in Sfanta Scriptura. Astfel se trage o linie groasa care incepe din anul 457 I.Hr. , cand s-a ordinul pentu rezidirea Ierusalimului (Ezra 7,11) si se ajunge la anul botezului Domnului Iisus Hristos. Domnul Iisus a fost uns la botez in anul 27 d.Hr.. In mijlocul saptamanii a 70-a , anul 31 d.Hr., Domnul a fost rastignit si toate jertfele in temple au incetat.

i.Hr.

“Linia cea groasa din desenul de mai sus reprezinta perioada de 2300 zile – ani, cea mai lunga perioada din Sfanta Scriptura. Ea incepe de la anul 457 cand se da ordinul pentru rezidirea Ierusalimului, Ezra 7,11 – 26 ; Dan 9,25. De atunci masuram intai 7 saptamani (47 ani) spre a ajunge la anul implinirii. Acestia sunt o parte din cele 69 saptamani (483 ani), care ajung pana la Mesia, Unsul. Domnul Iisus fu uns la botez in anul 27 d.Hr. Matei 3,13-17; Fapte 10,38. In mijlocul saptamani a 70-a (31 d.Hr) Domnul fu rastignit; prin aceasta s-au desfintat toate jertfele in templele sau bisericile pamantesti. Daniel 9,26,27. Restul de 3 ani si jumatate din saptamana a 70-a ajung pana in anul 43 d.Hr. cand a fost ucis cu pietre Stefan si incepu prigoana crestinilor din Ierusalim. Fapte 7,59.

Cu aceasta s-a terminat insa si cele 70 de saptamani, adica 490 ani, timp de har socotit pentru poporul evreu.

Cele 70 de saptamani, insa, sunt o parte din cele 2300 zile. Ele ajung pana la anul 34 d.Hr., restul din cele 2300 zile, adica cei 1810 ani ajung pana in anul 1844. In anul acesta a inceput lucrarea de judecata sau curatirea sanctuarului ceresc. Apocalipsa 14,6,7. Chiar in data aceasta oamenii au ajuns la cunostinte lamurite cu privire la sanctuar si la serviciul de Mare Preot, mijlocitor al Domnului Hristos. Asadar, prin aceasta mare perioada profetica sunt bine stabilite patru evenimente importante: prima venire a Domnului, rastignirea, lepadarea evreilor ca natie si anul judecatii.”[7]

Se face o cronologie a timpului venirii Mantuitorului, pornindu-se nu de la primul, nici de la ultimul decret de rezidire a Ierusalimului pentru ca sa se ajunga ca anul 1844 sa fie anul celei de-a doua veniri.Conform datelor istorice s-au dat doua decrete pentru rezidirea templului si unul pentru zidirea ierusalimului.

Toate calculele conving pe cei neavizati ca anul 1844 este anuntat de prooroci si de Mantuitorul pentru instaurarea imparatiei cerului. Foarte multi naivi se alatura lui W. Miller si discipilor lui, daruindu-si averile, imbracandu-se in camasi albe si asteptand glasu arhanghelului si trambita ce avea sa vesteasca ziua Domnului.

Se vor mai face pronosticari, dar nu cu un impact prea mare in randul credinciosilor.

Totul a fost o mare deziluzie si chiar o pata asupra adventistilor pana cand Hellen White a venit cu o noua interpretare eronata a Sfintei Scripturi spunand ca intregul calcul a fost perfect si ca Iisus a venit, dar in Duh. Ea afirma ca Iisus a venit, dar de fapt e vorba de intrarea lui in Sfanta Sfintelor pentru curatirea Sanctuarului Ceresc.” [8]

Aceasta schimbare a interpretarii textelor din proorocirea lui Daniel avea sa dea elan adventistilor si sa ii mobilizeze pentru o activitate si mai sustinuta de prozelitism. Recunosc bucurosi ca au reusit sa dea sens acelei proorociri si acum asteapta si ei resemnati, dar fericiti cea de-a doua venire. Nu se mai hazardeaza sa faca pronosticuri, dar sustin cu tarie ca ei sunt poporul Domnului si vor imparti cu el o mie de ani dupa venirea Sa. Timpul acesteia este si pentru ei necunoscot.

In ceea ce priveste semnele venirii, spun ca s-au implinit, iar acum se vor implini cele din Apocalipsa, bineinteles ca nici judecata nu va mai fi, ei sustin ca aceasta a inceput in 1844 si continua si in prezent. Aceasta judecata este de fapt curatirea Sanctuarului Ceresc.

Numita judecata de cercetare, aceasta va fi insotita de cea de ispasire .Cand se deschid cartile rapoartelor de judecata viata tuturor celor ce au crezut in Iisus va fi revizuita inaintea lui Dumnezeu.Incepand cu cei care au trait cel dintai pe pamant,Avocatul nostrum prezinta cazurile tuturor in mod succesiv,terminand cu cei vii. Fiecare nume va fi amintit,fiecare caz va fi examinat in deaproape.

Unele nume vor fi admise altele respinse.Daca vor ramane in cartile de amintire pacate nemarturisite si neiertate numele acelora vor fi sterse din cartile vietii,iar rapoartele despre faptele bune ale lor vor disparea din carte de amintire a lui Dumnezeu.. Judecata se va inchia inainte de a doua venire si numai adventistii de ziua a 7 a marturisesc doctrina judecatii de cercetare.

Pentru a-si justifica aparitia lor in planul de mantuire al lui Dumnezeu adventistii sustin ca odata cu inceperea acestei judecati a aparut si implinirea unei prooroci din Apocalisa care prevede ridicarea unei miscari religioase noi. Aceasta miscare avea de fapt sa fie adevarata biserica a lui Dumnezeu . Cartea Apocalipsei descoperă faptul că o mare mişcare religioasă mondială se va ridica înainte de a doua venire. Înviziunea lui Ioan, un înger vestind revenirea Domnului Hristos simbolizează această mişcare. „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o
Evanghelie vecinică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor’. (Apoc. 14, 6. 7).

Mesajul în sine arată cînd trebuia să fie proclamat. Evanghelia veşnică a fost propovăduită în toate veacurile. Dar această solie, subliniind noţiunea de
judecată din Evanghelie, nu putea fi proclamată decît în timpul sfîrşitului, pentru că numai ea avertizează că „ceasul judecăţii a sosit".

Cartea lui Daniel ne informează că în timpul sfîrşitului profeţiile ei vor fi desigilate (Dan. 12, 4). Atunci oamenii vor înţelege tainele ei. Desigilarea a avut loc cînd perioada de 1260 de ani a dominaţiei papale a ajuns la sfîrşitul ei, odată cu captivitatea papei în anul 1798. Relaţia dintre exilul papei şi semnele din lumea naturală a determinat pe mulţi creştini să studieze profeţiile în legătură cu evenimentele ce duc la a doua venire, avînd ca rezultat o nouă şi profundă înţelegere a acestor profeţii.Această concentrare asupra celei de a doua veniri a dus şi la o reînviorare mondială a nădejdii advente. După cum Reformaţiunea a apărut în mod independent în diferite ţări în lumea creştină, tot aşa a fost şi cu mişcarea adventă. Natura mondială a acestei mişcări constituie unul dintre cele mai clare semne că revenirea Domnului Hristos se apropie. După cum Ioan Botezătorul a pregătit calea pentru prima venire a Domnului Hristos, tot astfel, mişcarea adventă pregăteşte calea pentru a doua Sa venire, vestind solia din Apocalipsa 14, 6-12, chemarea finală a lui Dumnezeu de a fi gata pentru glorioasa revenire a Mîntuitorului.

Odata implinite semnele prezise de Iisus pentru a doua venire adventistii au stabilit alte semene. Acestea sunt:starea religioasa,starea politica,criza economica si si criza morala.Implinirea lor este aproape si deci si a doua venire va avea loc curand.

---

[1] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 68-69.

[2] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 71-73.

[3] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 79-80.

[4] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 82.

[5] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 83.

[6] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 88.

[7] Petre Paulini, Timpul nostru in lumina profetiilor, Bucuresti, 1946, pag. 207- 208

[8] Moldovan Vilhelm. Manualul Doctrinelor Biblice A.Z.S. Bucuresti, 2003, pag. 119-121.